Pe data de 20 ianuarie a.c., conducerea CCERPA a efectuat o vizită la sediul Ambasadei Regatului Arabiei Saudite, unde a fost primită de D-l Ambasador Abdul Rahman Al Rassi, care este și Decanul Corpului Diplomatic Arab acreditat la București.
Conducerea centrului a prezentat activitățile pe care le va desfășura în anul 2015, mai ales în scopul promovării culturii arabe în România, sens în care acordă o importanță deosebită consultării cu ambasadorii țărilor arabe acreditați la București, mai ales cu Decanul Corpului Diplomatic Arab.
E.S. D-l Ambasador a apreciat eforturile depuse de CCERPA în domeniul cultural și a felicitat asociația noastră pentru activitățile ce au avut loc până în prezent.
Totodată, D-l Ambasador a mulțumit conducerii CCERPA pentru invitațiile care i-au fost adresate – de a participa la activitățile Centrului nostru -, pe care le-a onorat cu plăcere atât Excelența Sa, cât și alti reprezentanți ai corpului diplomatic.
E.S. D-l Ambasador Abdul Rahman Al Rassi a propus implicarea CCERPA în organizarea evenimentului <Săptămâna culturală arabă>, care urmează a avea loc în cursul anului 2015, solicitând asociației noastre să redacteze o adresă în acest sens, pentru a fi prezentată în cadrul Consiliului Ambasadorilor Arabi de la București.
La finalul întrevederii, s-a stabilit continuarea consultărilor reciproce, în vederea promovării culturală.
Nickname*
E-mail*
Website
Comment:*