Biblioteca Româno-Arabă

Biblioteca-romano-araba-7Biblioteca Româno-Arabă a fost înființată de către CCERPA cu scopul de a veni în sprijinul familiilor mixte româno-arabe, a cetățenilor arabi care învață în universitățiile din România, și a cetățenilor românii care învață limba arabă în universitățiile din București și din țară, dar și în favoare celor care dobândesc cunoștiințe și noțiuni de limba araba, sau lucrează în firme, asociații sau ong-uri etc.

CCERPA a înființat Clubul de Artă și Cultură pentru promovarea, susținerea și consolidarea convergențelor multiculare româno-arabe prin implementarea acestui proiect de bibliotecă.

Biblioteca Româno-Arabă deține un fond de carte 12000 de volume, dintre care enumăram :

- un fond de carte în limba română care cuprinde: literatură (poezie, proză, teatru, dramaturgie), istorie, istoria religiilor georgrafie, artă, cultură și civilizație, dicționare enciclopedice și știintifice, monografii ale județelor din țară,
– un fond de carte în limba arabă care cuprinde: literatură (poezie, proză, teatru, dramaturgie), istorie,geografie, artă, istoria religiilor, dicționare și ghiduri de conversație pentru elevi și studenți, cărți despre cultură și civilizație.
– un fond de carte în limba engleză
– un fond de carte în limba franceză
– un fond de carte în limba turcă
– un fond de carte în limba rusă
– un fond de carte în limba română din diverse domenii, cum ar fi: drept, politologie, economie, marketing, management etc.
– de asemenea, mai deține un valoros fond de patrimoniu, de carte veche străină și ,editată și tipărită în România sau în Europa, care face parte din Fondul General al Bibliotecii.

Scopul înființării biblioteci Româno-Arabe cuprinde culegerea, conservarea, valorificarea, cunoașterea, revitalizarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural româno-arab.

Biblioteca Româno-Arabă este deschisă tuturor cititorilor, vă așteptăm cu drag!

Informații utile bibliotecă

Luni – Vineri: 12:00-16:00

Sâmbătă – Duminică: Închis

Str. Nicolae Iorga, nr. 34-36, sector 1, București
Telefon : 031/4380939
E-mail : bibliotecaromanoaraba@gmail.com

  1. Buletin / carte de identitate, permis de ședere, carnet de student, copie și original.
  2. Pentru cititori cu vîrsta sub 14 ani, se poate acorda permisul pe baza unei cereri scrise a unuia din părinţi.
  3. O fotografie tip buletin.
  4. Perioada de lectură aprobată de către conducerea CCERPA: în funcție de numărul de cititori.
  1. Accesul la colecţiile bibliotecii se face obligatoriu numai pe baza permisului de cititor, prin sălile de împrumut şi lectură şi cu asistenţa bibliotecarelor.
  2. Publicaţiile nu se pot consulta în afara sălilor de lectura.
  3. Documentele consultate trebuie înapoiate în aceeaşi stare fizică în care au fost primite.
  4. În cazul în care se dorește xeroxarea uneia dintre cărți se va formula o cerere.
  1. Permisul de cititor costă 50 lei pentru adulți și 25 lei pentru studenți și elevi, este netransmisibil și se obține în urma complectării fișei de înscriere.
  2. Permisul de cititor se vizează anual.
  1. Informaţii şi referinţe bibliografice.
  2. Organizare de manifestări culturale organizate de către bibliotecă.
  3. Expoziţii, activităţi culturale.

Galerie foto

Parteneri

Presă - Inaugurare Biblioteca Româno-Arabă