Umar Khayyam

Umar Khayyam
februarie 22 19:02 2015 Printează Articolul

Ghiyath al-Din Abu l-Fath Umar ibn Ibrahim al-Nisaburi al-Khayyami‏ / ‏غیاث ‌الدین ابوالفتح عمر ابراهیم خیام نیشابورﻯ s-a născut la data de 18 mai în anul 1040/1048 al erei creștine, în orașul Nișapur, în provincia Khorasan, în Iran, oraș al cărui renume revitaliza cu cel al Bagdadului și al Cairului.

Născut în timpul întâiului sultan Togrul Beg din dinastia Seldjucizilor, poetul își ia pseudonimul de Omar Khayyam, ca să onoreze meșteșugul tatălui său: făcător de corturi, dar acest lucru nu se poate afima cu certitudine.

Izvoarele cu privire la viața poetului provin din câteva fragmente din două cărți de memorii scrise de doi contemporani și prieteni ai săi: Hassan Tusi și Hassan Babbah.

Copilăria și-a petrecut-o în orașul Balhi( astăzi în nordul Afganistanului), unde a studiat sub îndrumarea Șeicului mohamed Mansuri și apoi a Imamului Mowaffaq de Nișapur.

Khayyam avea să afirme mai târziu că a avut o viață extrem de agitată, ținând seama că a trăit în perioada formării Imperiului Selgiucizilor.

Ca discipol al Imamului Mowaffaq l-a legat o prietenie strânsă de Hassan Sabbah, întemeietorul de mai târziu al sectei asasinilor, și de Hassan Tusi, cunoscut sub titlul onorific de Nizizam al-Molk, viitorul vizir al Imperiului Selgiucizilor.

Izvoarele cu privire la prietenia dintre cei trei afirmă că și-ar fi jurat sprijinul în cazul în care unul dintre ei ar fi urcat scara ierarhiilor.

statuia lui umar khayyam din bucurestiDupă patru ani, odată cu finalizarea studiilor, se despart, fiecare urmându-și destinul. În tot acest timp, Khayyam a scris versuri și a studiat astronomia și algebra, Hassan Tusi a studiat istoria, legile administrative și tainele politicii, iar Hassan Sabbah extraordinară figură de mai târziu a Orientului, aștepta cu nerăbdare ziua sortită să-l arunce și să-l impună pe arena politică.

Primul care a ieșit din umbră a fost Hassan Tusi, odată devenit vizir, în anul 1063, a uitat de jurământul făcut împreună cu cei doi prieteni Khayyam și Sabbah în timpul studiilor la Nișapur.

După propunerea făcută de Hassan Tusi, și refuzul lui de a ocupa funcția de consilier al sultanului sau guvernământul Nișapurului, Omar Khayyam a peregrinat prin diverse locuri: Samarkand, Isphan, Merv.

Omar Khayyam a cultivat cu ardoare poezia, a aprofundat matematica și astronomia, devenind cel mai celebru savant al timpului său.
Din 1074 a fost numit directorul Observatorului din Merv, post pe care l-a ocupat până la moartea lui Malek Șah în anul 1092, iar în 1079 a fost chemat să prezideze o comisie de opt astronomi care reformau calendarul musulma. Pierre Salet, astronomul titular la Observatorul din Paris afirma că: Calendarul lui Omar Khayyam este mai precis decât acela al reformei gregoriene, făcut cu cinci secole mai târziu.

La 1112-13 îl întâlnim la Balk, ca oaspete al emirului Abu Saad Djeereh, împreună cu colegul său astronomul El Isfizari și cu scriitorul Nizami Arudi.

Ultimii ani ai vieții lui s-au scurs ăn liniște, la Nișapur, înconjurat de onoruri și atenții din partea sultanului Sandjar.
La 4 decembrie 1122/1131 în vârstă de 82 de ani s-a stins din viață celebrul poet persan Omar Khayyam.

Biograful Șemeddin Șahrazuri în opera Plimbarea spiritelor în grădina bucuriilor ( cuprinde 111 biografii de savanți, există o versiune arabă și persană din secolul al VIII-lea (XIII), ne sunt relatate ultimele clipe din viața marelui savant: «Medita asupra unui pasaj teologic dintr-o operă a lui Avicenna. Ajungând la capitolul Unul și Pluralul, lăsă cartea din mână, se sculă, se rugă și-și scrise testamentul fără să fi mâncat și să fi băut. După ce-și făcu rugăciunea de seară, se prosternă zicând: «O Dumnezeul meu, Tu știi că am luat cunoștință de Tine în măsura puterilor mele, iartă-mă deci, și această cunoștință să-mi mijlocitorul ca să ajung la Tine !», apoi muri.»

Scriitorul Nizam Arudi a scris: «Când am ajuns la Nișapur în anul 530(1135-1136) trecuse 14 ani de când acestă mare lumină se stinsese. Mă simțeam îndatorat, față de acela care-mi fusese maestru. Într-o Vineri deci, m-am dus la cimitir împreună cu un ins care știa unde este mormântul. (Mormântul este la o leghe de Nișapurul actual- marele oraș de odinioară a fost distrus de mai multe ori- lângă moschea-mormânt a lui Imamzade Mohammed Arsul). Sosirăm. Pe mâna stângă, era zid, cu o poartă ce dădea într-o livadă. Acolo, văzui o movilă peste care, pe deasupra zidului, peri și meri își întindeau crengile. Pământul era presărat cu flori. Atunci mi-am adus aminte de cuvintele spuse de Khayyam, la Balk, și ochii mi se umpluseră de lacrimi, căci niciodată n-am întâlnit pe pământ un om să-i se poate compara.»

Conform acestor relatări Omar Khayyam voia să se odihneascăîntr-un ținut cu o primăvară timpurie, și înfloritoare în pământul orașului său natal, al cărui elogiu îl remarcăm din catrenul următor: «Mormântul meu va fi într-un loc unde, cu fiecare primăvară, vântul de Nord, mă va acoperi cu flori.»

Opera lui Omar Khayyam cuprinde mai multe lucrări științifice și o singură operă literară:170 de catrene sau rubaiyate.
Din lucrările științifice numai cinci lucrări ne-au parvenit:
1. Demonstrație de probleme de algebră, text arab, tradus în franceză de N. Woepke în anul 1851,Paris.
2. Asupra unor dificultăți ale definițiilor lui Euclid-manuscris, în Biblioteca din Leyda.
3. Determinarea cantității de aur și de argint în aliagii- patru pagini date de Fr. Rosen la sfârșitul ediției sale de Rubaiyate, 1925.
4. Asupra Ființei- manuscris, la British Museum.
5. Grădina Inimilor – un tratat de filozofie, descoperit de Arthur Cristensen, din care nu ne-au mai rămas decât foarte puține pagini, la Biblioteca Națională din Paris.
6. Titlurile altor lucrări de ale sale ne-au fost păstrate de diferiți scriitori orientali:
1. Table astronomice.
2. Un manual de științe naturale.
3. Asupra Ființei și aBinecuvântării.
4. Asupra variațiilor climaterice.
5. Un tratat pentru extragerea rădăcinilor pătrate și cubice.
Pierre Salet afirma că «Omar Khayyam a făcut să progreseze știința epocii sale», și că primul studiu sistematic al ecuațiilor de gradul al treilea i se datorează lui. »
În Europa, opera sa începe să devină cunoscută datorită operilor următorilor savanți orientaliști:
 În prima jumătate a secolului XVII-lea, în cartea «Veterum Perarum Religio” a dr. Thomas Hyde.
 La începutul secolului al XVIII-lea prin savanatul Sir Gore Useley
 În 1818 în cartea «Geschicte der Schonen Redekunste Persiens» a baronului J. von Hammer Purgstall.
 În 1827 în cartea «Grammatik, Poetik und Rhetorik der Persen »a lui Friedrich Ruckert.
 În 1857 în «Note sur le Rubaiyat d´Omar Khayyam » a lui Garcin de Tassy.
 În 1858 Edward Bykes Cowell, iar cercul va rămâne închis până în anul 1859, când apare la Londra, la librăria Quaritch, o mică broșură: «Rubaiyat of Omer Khayyam rendered into english verse», by Edward Fitz Gerald, tipărită în 250 de exemplare, care cuprinde 75 de catrene, cu o prefață și note, cu multe elemente împrumutate din studiul apărut, cu un an înainte, în Calcutta Review, sub semnătura eruditului orientalist Byles cowell, care era președintele Colegiului sanscrit din acest oraș.

Cartea lui Fitz Gerald a trecut neobservată, cu toate că reprezenta pentru literatura engleză, aproape o operă unitară.
 În 1867 apare la Paris «Les Quatrains de Kheyam, traduits du persan par J. B. Nicolas, ex-premier drogman de l´Ambassade française en Perse», la Imprimeria Imperială, din ordinul Împăratului.

Volumul cuprinde textul și traducerea în proză a 466 catrene, fără arătarea izvorului d ecătre autor.
Datorită articlului lui Théophile Gautier din «Monitorul Universal» din 8 Decembrie 1867, atrage atenția literaților englezi asupra broșuri lui Fitz Gerald, descoperită într-o mică librărie de scriitorul de artă William Moris.

Conform lui Charles Grolleau, care era unul dintre traducătorii lui omar Khayyam, asupra operei lui Fitz Gerald, mica broșură, tipărită în 250 de exemplare și fără nume de autor a fost desfăcută încetul cu încetul pe prețul de un penny.

Cel care a descoperit lucrarea în librăria Quaritch a fost Dante Gabriel Rosetti. Scriitorulpersan Ali No-Rouse a numit aceste traducerii ca «false variații a lui Fitz Gerald» și «odioasă trădare»- opera lui J. B. Nicolas, apărută în 1867.

După moartea poetului persan opera sa s-a mărit grație discipolilor săi, depășind numărul de 1200 de catrene.

Textul imprimat la Calcutta, în anul 1836, cuprinde 492 catrene, în schimb s-au păstrat diferite manuscrise în bibliotecile din Paris, Cambridge, Londra, Leningrad, Constantinopol, Berlin, India, care cuprind un număr de catrene ce variază cu fiecare manuscris păstrat.

Manuscrisul de la Oxford, nr. 140, cu data de 1400, care este cel ami vechi manuscris cuprinde 158 catrene, după care a tradus Edward Fitz Gerald.

Astăzi opera lui Omer Khayyam a supraviețuit datorită elitei intelectuale și admirației discipolilor săi.

Pentru a înțelege opera marelui poet persan, redau câteva dintre catrenele sale:

Catrene

Ascultă ceea ce Înțelepciunea iți repetă zilnic: «Viața e scurtă.
Tu n´ai nimic comun cu plantele care cresc din nou după ce-au fost tăiate.
Toți oamenii ar voi să meargă pe drumul Adevărului.
Umil îl caută, alții susțin că l-au găsit.
Dar într-o zi, o voce va striga: «Nu există nici drum, nici potecă!»
Iată singurul adevăr: suntem pionii misterioasei partide de șah jucată de Dumnezeu- Ne mută, ne oprește, ne mută iar, apoi ne-aruncă unul câte unul în cutia Neantului.
Tu nu vezi decât aparența lucrurilor și-a ființelor. Iți dai seama de neștiință ta, dar nu vrei să renunți la iubire.
Află că Dumnezeu ne-a lăsat iubirea, cum a lăsat unele plante otrăvitoare.
Închide Coranul. Gândește-te liber și liber privește cerul și pământul. Săracului care trece, dă-i jumătate din ceea ce ai. Iartă pe toți vinovații, nu-ntrista pe nimeni, și-ascunde-te când surâzi.