by Alexandra | aprilie 8, 2015 3:32 pm
La data de 27 noiembrie 2014, E.S. Ambasadorul al Regatului Hașemit al Iordaniei, Dl. Saker Malkawi, a efectuat o vizită la sediul Bibliotecii Româno-Arabe.
Conducerea asociației noastre a prezentat Excelenței Sale activitatea desfășurată până în prezent, precum și strategia centrului pentru anul 2015, manifestându-și disponibilitatea de a se implica în activitățile de promovare culturală pe care Ambasada le va desfășura.
În cadrul discuțiilor a fost evidențiat faptul că în anul 2015 România și Iordania aniversează 50 de ani de relații diplomatice, subliniindu-se faptul că între cele două state există relații excelente de prietenie și cooperare în domenii precum cultură, învățământ, economie, politică, etc.
E.S. Dl. Ambasador Saker Malkawi a fost impresionat de activitățile culturale pe care CCERPA le-a desfășurat și le desfășoară, manifestându-și disponibilitatea de colaborare pentru promovarea culturii arabe în general și iordaniene în special.
La finalul întrevederii, conducerea CCERPA a mulțumit E.S. Dl. Ambasador Saker Malkawi pentru vizita efectuată, iar d-l Ambasador Saker Malkawi a mulțumit conducerii și membrilor CCERPA pentru primirea călduroasă de care a avut parte.
[1]
[2]
[3]
[4]
[5]
[6]
[7]
[8]
[9]
[10]
[11]
[12]
Source URL: http://www.ccerpa.ro/intrevederea-e-s-dl-ambasador-saker-malkawi-cu-conducerea-ccerpa/
Copyright ©2026 CCERPA