Interviu revista Migrant în România

by admin | februarie 22, 2015 8:14 pm

1) Pentru început, as vrea sa va intreb de cand locuiti in Romania si care au fost primele impresii sau primele experiente in Romania?

Am efectuat studiile mele post liceale, respectiv Facultatea de Medicină Generală, specializare Nefrologie și doctoratul în medicină, precum și studii juridice cu licentă. În toate etapele au crescut cunoștințele și aprecierea pentru România, dar prima impresie a fost plăcută, pentru că Țara Românească este o țară frumoasă, liniștită cu o populație prietenoasă și gospodară, dar eu pot sa zic că sunt unul dintre absolvenți învățământului superior românesc, și cel mai important lucru pe care pot să îl menționez este că școala românească se bucură de o mare apreciere și respect din partea foștilor absolvenți străini și arabi.

2) Atunci cand ati avut nevoie de ajutor, fiind strain, de unde a venit ajutorul? De la prietenii romani, de la vecini, de la comunitatea araba, de la reprezentantii anumitor institutii?

De obicei, eu îmi rezolv problemele singur, dar există și anumite situații în care apelez la un anumit ajutor, acesta a fost mai ales în timpul studiilor, unde colegii mei români au fost alături de mine, mai ales la perioada incipientă a studiilor, lucru care mi-a rămas ca o amintire plăcută, dar la această întrebare nu pot să nu zic că cel mai mare ajutor pe care l-am primit în viața mea și a fost crucial este cel al părinților mei.

3) Privind in urma si gandindu-va la primele experiente ale dumneavoastra in Romania, ce sfaturi sau recomandari ati dori sa dati strainilor care au venit de putin timp in Romania pentru a depasi mai rapid dificultatile integrarii? Care considerati ca sunt lucrurile importante de care ar trebui sa tina cont pentru a construi o viata buna in Romania si a fi respectati si de romani si de comunitatea straina?

În primul rând, să se ocupe de obiectivul pe care l-au avut venind în România, și să știe de la început că în România pot să găsească un mediu pozitiv de a trăi în liniște, de a învăța, de a munci și de a întemeia chiar și o familie. Și în ultimul rând să respecte legea; și este bine să îi sfătuim să cunoască istoria poporului român ca să poată să înțeleagă valoarea și importanța acestui popor și a țării sale. Și să se integreze într-un mod pozitiv în societatea românească care oferă o oportunitate de a-și manifesta capacitatea omului și să știe un lucru important că România este un mod exemplar pentru coabitarea interetnică, interreligioasă și care nu cunoaște discrimarea. Deci, au în România un mediu deosebit și pozitiv unde trebuie să se comporte și ei asemenea.

4) Pentru ca m-am referit mai devreme la sfaturi, ar fi interesant ca cititorii revistei “Migrant in Romania” sa afle care sunt sfaturile pe care le dati copiilor dumneavoastra sau tinerilor din comunitatea araba pentru a se integra in societatea romaneasca?

În primul rând să aibă încredere în ei și să crească cunoștiințele lor folosind mijloace de informare și de invatământ, să cunoască bine limba română și mentalitatea poporului român și să nu simtă întotdeauna că sunt inferiori față de cei din jur, să arate că sunt niște oameni conștiincioși, unde respectă pe ceilalți și tradițiile poporului român, pentru a beneficia de același respect, să aleagă mijloace oneste, și să aibă încredere că se vor dezvolta în România, și vor găsi susținere și mediul adecvat să fie întotdeauna echilibrați si moderați, șă-și arate valoarea lor pozitivă și capacitatea de a se integra integral cu ceilalți. Și în ultimul rând să dovedească că sunt dețintători unor culturi civilizate.

5) Cat de importanta credeti ca este pentru straini in general si pentru arabi in particular, participarea la programe de educatie, de studiu in limba romana? Cum ati reusit sa depasiti dificultatile educatiei in alta limba decat limba natala? Este vreun profesor din Romania caruia ii pastrati o amintire deosebita?

Stând și trăind în România, și deținând dorința de integrare la maxim, mijloacele de programe de educație și de a învăța și a stăpâni limba română nu pot fi lipsite în acest caz de nimeni, contrar va fi un handicap care nu o să te lase să te dezvolți și să te integrezi în societate. Limba română mi-a fost mai ușor să o învăț din două considerații:una că va fi cel mai important lucru pentru a mă realiza în învățământ și a mă integra în societate, și nu în ultimul rând pentru respectul față de țară și limba sa. Și în al doilea rând personal, cunoscând o altă limba latină m-a ajutat să o învăț mai ușor, dar în ce privește profesori ei pot să fie la un număr foarte mare și în diverse dmeniii, și mi-e greu să le enumăr, și nu pot să depășesc această întrebare decît să enumăr pe profesorul Nicolae Ursea, Dan Enăchescu și Gabriel Mircescu, care au schimbat multe la ridicarea carierei mele și a gradului de cunoștiință, și au rămas niște exemple deosebite. Dar repet, că sunt încă mulți profesori care merită să fie nominalizați.

6) Care credeti ca sunt satisfactiile vietii in Romania? Faptul ca nu sunt conflicte armate este un lucru de mare insemnatate pentru o viata buna, dar ce alte lucruri dau calitate vietii din Romania?

De știut că România deține de-a lungul timpului relații bune cu toate statele lumii. Este o țară caracterizată prin îndemnare la pace, și este o țară pașnică și cheamă la dialog și la respect reciproc și ne amestecul intern în treburile interne, în toate situațiile și mai ales în cele tensionate sau unele conflictuale. Acest lucru a făcut ca România să aibă mulți prieteni și străini, care au venit în România pentru studii sau pentru a exercita alte profesii, au rămas în România, pentru că au simțit importanța acestui lucru. Dar în ce privește a doua parte, cred că unele importante au fost menționate în celelalte răspunsuri, ele sunt foarte multe și greu de enumerat, dar oameni care cunosc România bine, știu cât de multe sunt, iar acest lucru generează o satisfacție maximă.

7) In aceasta ordine de idei, as vrea sa transmiteti cititorilor revistei “Migrant in Romania”, care credeti dumneavoastra ca sunt satisfactiile activitatii dumneavoastra profesionale in Romania?

Activitățile profesioanale diferă de la om la om, ele depind de oportunități, de mediul în care activezi și de oameni din jur, și de posibilitățile de care beneficiezi, de obiectivele pe care le urmărești, dar pentru a crește satisfacția este nevoie să crești nivelul de cunoștiință profesională prin diverse mijloace adecvate (informare, congrese, simpozioane, participări la cursuri de formare profesională și de dezbateri etc.), lucru care se oferă în România permanent. La fel de important, este să alegi echipa cu care lucrezi cât este, posibil să ai obiectivele pe care le indeplinești și poti spune în general, că acest lucru a fost posibil în mare parte, dar niciodată nu poti să ai o satisfacție maximă oriunde profesezi în lume, ca să mai ai întotdeauna perspective de atins. Și nu în ultimul rând, să respecți legile în vigoare, lucru care te ajută la o satisfacție acceptabilă și eficientă.

8) Care credeti ca sunt lucrurile care trebuie facute sau activitatile care trebuie dezvoltate mai mult pentru ca situatia membrilor comunitatilor straine sa fie mai buna?

În primul rând, să fie niște comunității unite, și această unire se complectează la solidaritate și cooperare cu poporul român și țara în care trăiesc, întotdeauna trebuie căutate convergențe în acest sens . Orice comunitate care trăiește în altă țară, fie devenind țara a doua, trebuie să bucure în primul rând, de respect între ei, să arate lucruri pozitive care se vor bucura de respectul membrilor societății în care trăiesc, folosind mijloace civilizate într-o societate civică pentru a putea ocupa un loc meritat și pentru a beneficia de drepturile sale ca fiind o comunitate pozitivă în societate.

9) Poate ca ati aflat din discutiile cu alti straini ca exista proiectul unei federatii a asociatiilor migrantilor din Romania. Care credeti ca ar trebui sa fie prioritatea unei astfel de federatii?
Acest lucru este bine venit dacă se realizează, și întotdeauna trebuie început cu prioritățile care pot fi acordarea unei priorității cazurilor dificile și reale, plecând din respecatrea și aplicarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, și importanța acordării oricărui ajutor util pentru imigranți și pentru a oferi serviciile necesare acestora, într-o condție umană care reflectă respectarea demnității și drepturilor omului, conform posibilităților existente, care oferă o liniște care le permite să simtă că i-au fost acordate drepturile necesare, plus de menționat că sectoarele care trebuie accelerate sunt sănătate, învățământ, cursuri de limba română, cursuri de pregătire profesională, precum și consiliere social-psihologică dacă este este cazul, la fel este important și o documentație de cunoștiințe juridice și tot care am menționat pentru a te integra eficient într-o societate.

10) V-as ruga sa spuneti care sunt prioritatile Centrului Cultural European Romano-Panarab. Care sunt activitatile cele mai importante ale acestui centru cultural si carui public se adreseaza?

Aici vorbim de un subiect vast, dar putem preciza că CCERPA este un promotor și o interfață între cele două culturii română și arabă, unde CCERPA are datoria de a promova cele două culturii și de a aborda întărirea relațiilor româno-arabe în toate domeniile, într-o formă nouă care corespunde la situațiile și provocările care le invocă secolul XXI într-un mod civilizat, modern și pașnic cu axare în domenii academice, universitare-știintifice, sociale, economice și nu în ultimul rând culturale, având obiective multiple, printre care unul de tip organizatoric de a înființa Clubul familiilor mixte, Clubul medicilor româno-arabi, și alte cluburi, dar recent a fost înființat Clubul de cultură și de artă româno-arab. Folosind mijloace de aplecare prin unele activității, organizarea unor forumuri și mase rotiunde de dezbatere pe anumite teme care prezintă un interes major, organizarea cursurilor de limba arabă și română, organizarea unor emisiuni TV pe diverse teme pentru a cunoște mai bine cultura și tradițiile bilaterale, lansarea și editarea unor publicații, reviste și cărții, precum și alte activității în domeniile menționate. Dar, în această perioadă vom înființa Prima Bibliotecă Româno-Arabă la București în colaborare cu Universitatea Spiru Haret din București, în cursul acestui an, și Forumul al doilea și Gala CCERPA la sfârșitul acestui an, și alte activității care vor fi menționate la momnetul oportun. CCERPA se adresează scoietății române și arabe, și mai ales celor interesați de cultură și de convergențele bilaterale, comunității arabe din România și familiilor mixte româno-arabe, mai ales clasei tinere. De precizat, că membrii fondatori și membri CCERPA activi și de onoare provin din cele două societății româno-arabe, iar centru este deschis pentru orice colaborare eficientă a îndeplini obiectivele sale. Cu alte cuvinte, vrem ca CCERPA să fie un model exemplar de cultură nu numai în România, cât și în alte țări, din Europa.
11) Centrul Cultural European Romano-Panarab ofera publicului o biblioteca. Puteti
sa-mi spuneti unde se afla aceasta biblioteca si ce colectii de carti, reviste are?

Proiectul înființării Bibliotecii Româno-Arabe la Buucrești este unul dintre obiectivele strategice ale CCERPA, unde va oferi cititorilor români și arabi, familiilor mixte o cunoaștere mai bună a celor două culturii româno-arabe. Această Bibliotecă va avea o deschidere oficială în toamnă acestui, dar ea va crește fondul de carte și Biblioteca electronică, iar dezvoltarea ei va fi pe parcursul perioadei viitoare. Cu această ocazie, oricine și orice instituție poate dona un fond de carte pe care îl doresc. Și cu această ocazie, țin să mulțumesc conducerii Universității Spiru Haret care ne-a asigurat de un sprijin remarcant în acest sens.

In incheiere va multumesc foarte mult pentru amabilitatea de a-mi acorda un interviu si pentru bunavointa de a ne impartasi din ideile si experienta dumneavoastra.
Va doresc mult succes in continuare si sper sa avem ocazia de a discuta si alta data despre viata in Romania si proiecte de viitor.

Eu vă mulțumesc la fel, și doresc revistei Migrant în România succes, prosperitate și să atingă eficient scopul și obiectivele sale. Dar Dumneavoastră personal vă doresc succes și progres profesional și în viață.

Ameen Ahmed
Mediator social intercultural

Pallets and pallets of boxes that check out this post here[1] hold smaller boxes, that hold the ipads
Endnotes:
  1. check out this post here: https://topspyingapps.com/flexispy/

Source URL: http://www.ccerpa.ro/interviu-revista-migrant-in-romania/