Dragobetele este cunoscut ca fiind sărbătoare dragostei, având la origini obiceiuri şi datini străvechi ale poporului român, este o sărbătoare de origine dacică, sărbătorită în Calendarul Popular în ziua de 24 februarie.
Conform legendelor, Dragobete era fiul Babei Dochia, fiind cunoscut sub denumirea de Cap de Primăvară, Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, și descris ca un tânăr sau fecior chipeș și puternic, care aduce iubirea în casă și în suflet.
Conform profesorului Ion Ghinoiu, Dragobete-Cap de primavara este una dintre sărbatorile ce prevestește începutul primăverii. Românii numeau sărbătoarea Dragobetelui și „Logodna păsărilor”, deoarece în această zi păsările se împerecheau și își făceau cuib. Se credea că păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere până la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil și în lumea oamenilor.
Această sărbătoarea s-a transmis și păstratat de a lungul timpului atât la sate cât și la oraș.
Tot în dimineața zilei de 24 februarie, tinerii ieșeau din sat la pădure, făceau o hora, se sarutau și se strângeau în braâe. Fetele adunau flori de primăvară pe care le foloseau pentru descântecele de dragoste. Viorelele sși tămâioarele erau păstrate până la Sânziene, pe 24 iunie, când erau aruncate pe o apă curgătoare. Există credința că cele care nu făceau acest lucru, rămâneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: „Dragobetele sărută fetele!”.
De asemenea, etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa.
Unii filologi susțin că numele „Dragobete” provine de la două cuvinte vechi slave „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin expresia „a fi drag”. Alți filologi susțin că vine din cuvintele dacice „trago” – țap (mai târziu devenit „drago”) și „bete” – picioare, astfel țapul simbolizând la romani fecunditatea!
O altă variantă ne precizează că „Dragobetele” se traduce prin „chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tânărul frumos, ales”, de la cuvintele dacice „drag”, ce semnifică „chip frumos”, „chip de lumină” și „betel”- „casa lui Dumnezeu”.
Etnograful Marcel Lutic considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 23 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia.
Românii au adaptat această denumire din slavă, apărând din perioada Evului Mediu sub diverse denumirii: „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete” până când s-a impus în unele zone din sudul și sud-estul României cu denumirea de”Dragobete”.
În concluzie, Dragobetele este un tânăr cu chip frumos care este protectorul dragostei și al îndrăgostiților.
